Există o serie de întrebări pe care trebuie să ți le pui iar în funcție de răspuns și anumite specificații tehnice, vei alege videoproiectorul care ți se potrivește.
Gândește-te ce activități vor prima. Vei folosi proiectorul pe post de TV, HTV, pentru diverse prezentări la birou, monitor pentru PC, uz didactic?
În funcție de sarcinile pe care videoproiectorul urmează să le îndeplinească, vom alege un aparat care să-ți ofere o experiență vizuală maximă!
Spre exemplu, dacă vei folosi proiectorul pentru redarea de filme ca activitate principală, contrastul este partea cea mai importantă. Într-un sistem home cinema, încăperea în mod normal va fi cât mai întunecată, astfel accentuarea culorilor printr-un contrast de înaltă calitate îți va oferi o experiență apropiata de cea trăită în sălile de cinema.
În schimb, pentru o prezentare la birou sau într-o sală de curs, unde încăperea va fi destul de luminata, important este ca videoproiectorul să aibă cât mai mulți lumeni astfel încât să compenseze prezența luminii în încăpere.
Numărul de lumeni al unui videoproiector
Lumenii se referă la puterea luminii așa cum este ea percepută de ochiul uman.
Pentru cumpărătorii ce achiziționează un proiector strict pentru uzul personal acasă, numarul lumenilor poate fi înșelător. Dacă îți dorești creearea unui sistem home cinema, numărul de lumeni nu este indicat să fie foarte mare, camera fiind deja întunecată, culorile accentuate pot da dureri de ochi sau de cap, chiar daca inițial o imagine foarte ”colorată” pare mai calitativă decât una cu culorile ”șterse”. Un număr de 2000 sau 2500 lumeni ar fi ideal pentru un proiector montat acasă în spațiu închis, menit să proiecteze filme, meciuri etc. În schimb dacă plănuiești să folosești proiectorul mai mult pe timp de zi fără a întuneca camera de vizionare, ia în calcul achiziția unui cu un număr ceva mai mare de lumeni, în jur de 3000-4000, păstrând lățimea ecranului în jur de 2 metri. La o lățime mai mare, lumenii se vor dispersa pe o suprafață mai mare, luminozitatea imaginii fiind astfel mai slabă, iar o luminozitate slabă înseamnp o imagine de calitate proastă.
Pentru proiecție pe timp de zi in săli și pe ecrane de proiecție mari, precum cele de la prezentări office sau cele ale universităților/școlilor, numărul de lumeni ar trebui să depășească 5000. Sălile office sau de curs sunt în general foarte mari, cu multe surse de iluminare și cu ferestre de mari dimensiuni astfel încât este nevoie de o putere mare a luminii pentru a compensa aceste lucruri.
Contrastul de culori
Contrastul este dat de diferența între cea mai deschisă culoare prezentă pe ecran și cea mai închisă. Contrastul poate fi de tip static sau nativ și dinamic.
Trebuie să știi că un contrast dinamic, chiar dacă este impresionant ca și cifră, poate altera calitatea imaginii în multe situații, astfel n-ar fi de mirare să vezi această funcție dezactivată la cei care dețin proiectoare sau televizoare cu o astfel de dotare.
Contrastul videoproiectoarelor se încadrează în general între 2000/1 și 4000/1. Ține totuși cont de faptul că un contrast de 4000/1 nu va fi perceput de ochiul uman ca fiind de două ori mai bun decât cel de 2000/1, ochiul uman îl va percepe doar ca fiind puțin mai bun, așadar o investiție într-un constrast ridicat este inutilă.
Cu cât încăperea va fi mai întunecată, cu atât schimbările de contrast vor fi mai evidente și ușor de sesizat. Deci dacă ai acasă o sală de cinema unde poți creea beznă totală, achiziția unui proiector cu contrast mare poate avea sens, în caz contrar nu!
Aspectul imaginii
În ceea ce privește aspectul imaginii, cele mai întâlnite valori sunt 4:3, 16:9 si 21:9.
4:3 și 16:9 sunt foarte populare și le veti întâlni în specificațiile tehnice a multor modele de videoproiectoare în timp ce 21:9 este un aspect al imaginii rar întâlnit.
Să explicăm în ce fel este influențat aspectul imaginii. Dacă proiectorul ales va avea un aspect al imaginii nativ de 16:9 și sursa va transmite imagini de 4:3, atunci imaginile vor fi proiectate având câte o bara neagră pe fiecare latură a imaginii, în timp ce un proiector cu aspect al imaginii 4:3 care primește transmisie format 16:9 va afișa imaginile cu câte o bara neagră în partea inferioară și superioară a imaginii.
Lampa
Una dintre cele mai sensibile componente ale unui proiector este lampa, a cărei durată de viaţă este limitată şi care la un moment dat va trebui schimbată.
Durata de viaţă a unei lămpi – Proiectoarele moderne au lămpi cu o durată medie de viaţă de peste 4.000 de ore, iar această valoare depinde invers proporţional de luminozitatea proiectorului. Totuşi, lampa nu se va strica complet la atingerea duratei maxime de viaţă, ci doar va afişa o imagine din ce în ce mai opacă, acesta fiind şi primul semnal că lampa trebuie înlocuită. Dacă foloseşti proiectorul doar două-trei ore zilnic, ai şanse mari ca lampa să reziste conform producătorului, însă dacă îl foloseşti intensiv aşteaptăte la o valoare mai mică.
Cum să prelungeşti durata de viaţă a lămpii – Pentru a prelungi cât mai mult durata de viaţă a lămpii este foarte important să nu laşi proiectorul să se supraîncălzească şi să îl utilizezi într-un mediu lipsit de praf, iar filtrele de aer trebuie curăţate cu regularitate. De asemenea, numeroşi producători au introdus sisteme de economisire a lămpii, printre care înnegrirea ecranului în momentele în care proiectorul nu este folosit sau ajustarea autonomata a puterii lămpii în funcţie de imaginile proiectate pe ecran.
Cum să înlocuieşti lampa – În momentul în care lampa nu mai funcţionează la parametri normali, iar cronometrul proiectorului îţi indică faptul că aceasta a atins sau depăşit numărul de ore alocat, înseamnă că a venit momentul să o înlocuieşti. Din fericire, procedura este una destul de simplă: după ce opreşti proiectorul, deşurubezi capacul şi îndepărtezi componenta care conţine lampa. După ce ai şters de praf compartimentul, introduci noul ansamblu al lămpii şi montezi la loc capacul.
Rezolutia videoproiectorului
De regulă aparatele de proiecție au o rezoluție nativă și mai multe rezoluții suportate. Rezoluțiile pot fi 1024 × 720, 1280×720 sau 1920 x 1080, reprezentând numărul de pixeli ce vor fi afișați pe orizontală și verticală. Cu cât numărul de pixeli este mai mare, cu atât imaginea va fi de calitate mai ridicată, așadar cu cât mai mare rezoluția nativă, cu atât mai bine.
Depinde totuși ce fel de conținut plănuiești să proiectezi. Pentru filme sau jocuri, rezoluțiile de 720 sau 1080 pixeli sunt ideale, în schimb dacă plănuiești să folosești videoproiectorul pentru a suplini monitorul unui laptop widescreen, atunci 1280 x 768 este rezoluția nativă ideală. Aceasta va permite rularea rezoluțiilor XGA cît și a celor WXGA fără a pierde deloc din calitate.
Throw ratio
Throw ratio se referă la raportul dintre distanța de la lentila videoproiectorului până la ecranul de proiecție și lățimea imaginilor proiectate. Throw ratio iți va spune cam unde trebuie așezat videoproiectorul pentru a putea obține dimensiunea dorită a imaginii. Valoarea throw ratio dată de producător, poate fi ignorată pentru a obține imagini de alte dimensiuni, însă acestea vor avea calitate slabă. Fă asadar un calcul înainte de achiziție, astfel încât sa nu ai surpriza ca videoproiectorul să nu poată fi amplasat în așa fel încât să proiecteze imaginea perfectă.
7. Corecția trapezului
Atunci când proiectorul nu este poziționat exact în centrul ecranului de proiecție, din cauza că imaginea este proiectată din unghi, va apărea efectul de trapez, unde o parte a imaginii este mai îngustă și alta mai lată decât în mod normal.
Videoproiectoarele dispune de setări care să corecteze acest efect de trapez. Funcția de corecție trapez poate fi manuală sau automată. În general corecția imaginii se face doar pe verticală, dar poți găsi și aparate care oferă opțiunea de a corecta trapezul pe orizontală.
Ține cont că o asemenea corecție a trapezului, fie ea pe verticală sau orizontală, altereaza puțin calitatea imaginii, pentru cei mai exigenți poate fi vizibil, pentru alții nu.
8. Deplasarea lentilei (lens shift)
Funcția lens shift care deplasează lentila de proiecție, este o alternativă la corecția trapezului, alternativă de preferat deoarece nu alterează absolut deloc imaginea sau calitatea acesteia. La fel ca la corecția trapezului, există varianta pe orizontală sau verticală, unde lentila se mișcă până imaginea obținută va fi perfectă. Funcția de deplasare a lentilei poate fi manuală sau automatizată.
9. Zoom-ul
Despre zoom cu toții știm ce face, însă când vine vorba de funcția de zoom a unui aparat de proiectare a imaginilor, funcția nu se dovedeste a fi utilă de prea multe ori.
Majoritatea videoproiectoarelor de pe piață dispun de o asemenea funcție, pe care este improbabil să o folosești daca proiectorul este montat la distanța corectă.
Sfaturi si Concluzii
Locul unde urmează a fi montat videoproiectorul joacă un rol important. Astfel iți poți da seama de funcțiile suplimentare pe care le dorești. Poate vei avea nevoie de zoom, corecție trapez sau lens shift, analizează acest aspect înainte de achiziție. Gândește-te ce dimensiune iți dorești să aibă imaginea proiectată, unde dorești să montezi videoproiectorul și vezi dacă deții spațiul necesar pentru ca aparatul să funcționeze în condiții optime fără a apela la funcțiile sale suplimentare.
Deci, citind acest articol, poți să îți dai bine seama că alegerea unui proiector adaptat cerințelor tale, încăperii, întrebuințării etc. depinde de numeroşi factori pe care trebuie să-i iei în calcul. Acum cu siguranță îți va fi și mai ușor să alegi proiectorul perfect.
Pentru a-ți ușura și mai mult alegerea, te îndemnăm să vizitezi site-ul nostru la secțiunea Proiectoare pentru a-l alege pe cel potrivit necesităților tale.